Loteria bonurilor fiscale va avea loc în 22 mai

loteria

Extragerea bonurilor fiscale câștigătoare emise între 1 și 30 aprilie 2016 este programată duminică, 22 mai. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 22 mai, va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua și valoarea bonurilor câștigătoare. După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câștigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.