Careienii, invitați la lectură în aer liber

cuib

cuib1

Direcția de Cultură a municipiului Carei a relansat campania de promovare a lecturii în aer liber, intitulată „Cuibul de cărți”.

Toți cei care doresc să se bucure de lectură în aer liber, pot face acest lucru în parcul dendrologic din Carei, începând de astăzi, 18 mai. Proiectul constă în amplasarea de căsuțe din lemn în mai multe locații din parcul dendrologic din Carei, în care sunt așezate cărți, care pot fi citite de trecători.

Cele patru „cuiburi” au fost așezate la intrarea principală a castelului, lângă fântâna arteziană din parc și în apropierea bustului contelui Alexander Károlyi. Și în acest an, una din cele patru căsuțe (cea de lângă bustul contelui Alexander Károlyi), a fost așezată mai jos, față de celelalte, astfel încât și copii să poată să citească cărți special pregătite pentru ei.

Trecătorii vor putea alege o carte, pe care, după ce o studiază, sunt rugați să o pună la loc, dând astfel posibilitatea și altor vizitatori să citească aceeași carte. Fiecare „Cuib de cărți” cuprinde 14 lucrări în limba română și maghiară.

Campania se va desfăşura pe toată durata verii.

De asemenea, la intrarea principală în castel va fi amplasată o urnă, în care toți cei care doresc să doneze cărți pentru sprijinirea campaniei și diversificarea titlurilor, pot face acest lucru, începând de marți, 24 mai.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.