Primăria Vetiş s-a mutat în casă nouă (Foto)

Astăzi,16 mai, a avut loc ceremonia oficială prin care s-a inaugurat noua clădire în care va funcţiona administraţia locală din Vetiş. Noua clădire are un aspect modern şi este structurată pe două nivele.

La inaugurare au participat, în calitate de invitaţi, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef respectiv vicepreşedintele Rudolf Riedl, prefectul Radu Bud şi subprefectul Alfater Tamás, funcţionarii, consilierii locali şi mulţi alţii.

Primarul comunei Vetiş, Ludovic Juhász a fost cel care s-a ocupat de modul în care s-a derulat activitatea de inaugurare.

În discursul său, Adrian Ștef a precizat faptul că această comună este un exemplu pozitiv pentru multe comunități din jur. Totodată, a adăugat faptul că instituția pe care o conduce a sprijinit dezvoltarea acestei localități și o va face în continuare.

Daniel Codrea viceprimarul comunei Vetiş a spus că această zi va rămâne în istoria locului datorită faptului că întreg colectivul primăriei s-a mutat în casă nouă.

După discursurile oficialităţilor a urmat a scurtă slujbă oficiată de mai mulţi preoţi, atât în limba română, cât şi în limba maghiară.

După tăierea panglicii, a urmat vizitarea de către invitaţi a încăperilor din noua primărie a comunei, apoi a urmat ceremonia religioasă de sfinţire a imobilului.

Vetis1

Vetis2

Vetis3

Vetis4

Vetis5

Vetis6

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.