Noaptea muzeelor la Castelul din Carei

castel

Fundația Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károyi” și Muzeul Județean Satu Mare, secția Carei organizează sâmbătă, 21 mai, evenimentul intitulat „Noaptea muzeelor”.

Sâmbătă, Castelul Károyi și Muzeul Municipal Carei vor putea fi vizitate în intervalul orar: 09.00 – 00.30, iar între orele 19.30 și 23.00, toți cei care vor fi la castel, se vor putea delecta cu un program artistic variat pregătit de organizatori special cu această ocazie.

Evenimentul se va desfășura după următorul program:

19.30 Parada de deschidere (cu pornire din fața intrării principale a castelului)
20.00 Recital de clarinet în aer liber pe balconul Castelului Károlyi, susținut de Trioul de Suflători al Filarmonicii de Stat Arad – partea I
20.30 Prezentare de modă din colecțiile designerului Bodor Andrea
21.00 Recitaluri de muzică clasică: Tyukodi Viktória – pian; Poosz István – voce, acompaniat de Mentes Maria – pian
21.30 Recital susținut de Trioul de Suflători al Filarmonicii de Stat Arad – partea a II-a, Sala Cavalerilor
22.00 Vă invităm la un vals în sala Cavalerilor
22.30 Concert de percuție Cserey Csaba
23.00 Închiderea programului artistic.
În perioada desfășurării manifestărilor artistice, animatori, costumați în haine de epocă vor întreține atmosfera în salile castelului.
La eveniment vor participa Baronul Ștefan Ferenczi – Mare Protector al Cavalerilor Teutoni al Sfintei Marii de Ierusalim și E. S. Tiselita Viorel Radu – Nobil Cavaler al Ordinului Cavalerilor de Malta, precum și arcașii tradiționali „Corvus Regia”.
Organizatorii evenimentului sunt: Fundația Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károyi” și Muzeului Județean Satu Mare – secția Carei, cu sprijinul Direcției de Cultură și Sport din oraș.

Intrarea la manifestările artistice este liberă.

În caz de vreme nefavorabilă, recitalul de clarinet va avea loc în castel – Sala Cavalerilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.