Se caută „Învățătoarea Zurli 2016”

Mirela Retegan

Fondatoarea Găștii „Zurli”, Mirela Retegan, vine cu o nouă propunere pe blog-ul ei. Astfel, românii din toată țara sunt invitați să propună o dăscăliță pentru titlul de „Învățătoarea Zurli 2016”. Câștigătoarea va fi aleasă pe data de 2 iunie și va fi anunțată pe blogul Mirelei Retegan (http://mirelaretegan.ro/blog/). Invitația la concurs a fost lansată astăzi, 13 mai.

„Mi-am dorit să mă fac învăţătoare sau educatoare pentru că iubesc copiii.

Sunt sigură că există multe învăţătoare care merită iubirea şi aprecierea noastră. Doamne și domnișoare la care copiii se uită cu toată dragostea, pentru că se duc la şcoală nerăbdătoare să-i mai înveţe ceva pe cei mici. Sunt sigură că există în ţară asta învăţătoare care ştiu că iubirea mută munţii şi dezleagă limbile, învăţătoare care ştiu că până şi educaţia tot cu iubire şi răbdare se face.

Sunt sigură că există dăscălițe care au făcut din meseria lor o misiune. Pe ele le căutăm.

Vreau să facem catalogul celor mai iubite învăţătoare din România. Iar una dintre ele va primi de la mine un super cadou: O oră cu Gaşca Zurli chiar la ea în clasă.
Propune o învăţătoare pentru titlul de ÎNVĂŢĂTOAREA ZURLI 2016. De ce ar trebui să câştige acest titlu învăţătoarea propusă de tine? Ce o face specială? De ce e ea o învăţătoare bună?

Scrie la comentarii cu nume, Prenume, oraş, clasa şi argumente.

Eu voi alege câştigătoarea şi o voi anunţa aici pe blog, pe 2 iunie.

Succes!”, scrie Mirela Retegan pe blog-ul ei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.