Dorel Coica readuce în discuție inaugurarea Teatrului de Nord

Dorel Coica

Tema inaugurării clădirii renovate a Teatrului de Nord și organizarea unui mini-festival cu acest prilej, va fi reluată în cadrul ședinței extraordinare de marți, 10 mai, a Consiliului Local. Anunțul a fost făcut de către primarul Dorel Coica, în cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi, 5 mai.

„Avem toate autorizaţiile, suntem în regulă, conducerea Primăriei şi a Teatrului îşi asumă responsabilitatea, suntem convinşi că nu va fi o mână criminală care să dea foc teatrului acum, mai ales că e nou. Colegii de la UDMR nu mai au motive să se opună. Le-am transmis colegilor de la UDMR că nu facem nicio tăiere de panglică, nici tricoloră şi nici roşu, alb şi verde. Aşteptăm reacţia colegilor de la UDMR dacă marţi vin la şedinţă sau se abţin”, spune Dorel Coica.

Primarul a subliniat faptul că ar fi păcat ca revenirea actorilor în teatrul nou renovat să se facă fără spectacole și că este păcat să nu se promoveze teatrul.

„Nu este campanie electorală, eu le promit colegilor că nici măcar nu trec prin faţa Teatrului, o să încerc să intru pe uşa din dos, pe unde intră actorii, ca să nu-i deranjez pe stimabilii de la UDMR care vor căuta orice motiv să ştie că suntem în campanie”, a declarat edilul.

Un Comentariu la "Dorel Coica readuce în discuție inaugurarea Teatrului de Nord"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.