Premiera spectacolului „Aleluia”, pe scena Casei de Cultură

afis aleluiaSRA3

Duminică 8 mai, la ora 19.00, în sala mare a Casei de Cultură, are loc premiera spectacolului „Aleluia” de Valentin Nicolau, regia artistică și scenografia aparținându-i lui Cosmin Matei. Pentru acest spectacol este valabil abonamentul Premieră „Ștefan Mareș”.

„Noi, oamenii, ajungem pe parcursul situațiilor de viață, de nenumărate ori, la discuții despre Dumnezeu și valori. Contextele lor variază. Textul Aleluia propune o asociere contradictorie, pentru percepția oricăruia dintre noi, cârciumă-biserică. Dar atât cârciuma, cât și biserica, sunt două concepte spațiale create de om, subiective, în care poate exista întâlnirea sau dezbinarea. Atunci când experiențele, de o parte și de cealaltă se cristalizează, anumite evenimente încep să se reveleze. Acestea la fel de repede pot și expira. Oricum am lua însă situațiile, aceste momente sunt efemere. Dar efectele lor sunt cumulative, influențează, radiază, și produc traiectorii. Astfel, atât întâlnirea cât și dezbinarea pot întoarce un spațiu, unul împotriva celuilalt, într-o luptă ce se dă atât pe verticală cât și pe orizontală, sau dimpotrivă.
Vă invităm la o poveste unde dinamica unui grup de oameni se construiește în funcție de subiectivitatea fiecăruia, legată de timp, loc, valori sau Dumnezeu”, spune Cosmin Matei.

Prețul biletului este de 30 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.