Acțiune inedită de Paște

apm1

apm2

apm3

La Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare, pregătirile pentru Sărbătorile Pascale s-au materializat printr-o acţiune inedită care, pe parcursul desfăşurării, a schiţat câte un zâmbet pe chipurile tinerilor şi adulţilor.

Astfel, joi, 28 aprilie, colectivul APM, alături de cei zece copii orfani de la Casa de copii de tip familial „Ştefania” din Oar şi cadrele didactice însoţitoare, au vizitat ferma de găini ouătoare din Hrip.

După o scurtă vizită de lucru, ocazie cu care tinerii s-au familiarizat cu o tehnologie modernă de creştere a găinilor ouătoare, a urmat munca în echipă în cadrul unui mic atelier unde, mâinile dibace ale copiilor şi adulţilor au vopsit un număr de 90 de bucăți de ouă folosind în loc de vopseaua clasică, coajă de ceapă, urzică şi sfeclă roşie.

Pentru ornare s-au utilizat frunzuliţe care au fost fixate pe ouă înainte de a se supune fierberii în baia de coajă de ceapă respectiv sfeclă roşie şi urzică.

Într-un timp relativ scurt, coşul s-a umplut cu ouă divers colorate iar luciul caracteristic le-a fost conferit de slănina oferită de angajaţii fermei.

După o muncă binemeritată, în timpul vizionării unui mic filmuleţ, cu imagini din activitatea fermei, copiii au gustat din bunătăţile oferite de gazde.

Mulţumiţi de rezultatul muncii lor, echipa a poposit la Căminul de bătrâni din Cartierul Solidarităţii din Satu Mare, unde directorul Monica Barbul, a oferit posibilitatea copiilor de a prezenta un mic spectacol de cântece şi poezii dedicate Sfintelor Sărbători, care a fost primit cu multă căldură de bunicii şi bunicuţele căminului. În urma spectacolului, a urmat un moment de suflet când, copiii au împărţit ouăle proaspăt vopsite de mănuţele lor adresându-le sărbători fericite, tuturor celor care îşi petrec viaţa de fiecare zi în acest lăcaş.

La despărţire, o bunicuţă şi-a manifestat dorinţa de-a se întâlni cu aceşti copii şi cu alte ocazii. În acest context, Elisabeta Bekessy a propus conducerii căminului să sărbătorească împreună „Ziua Mondială a Mediului” prin realizarea de către copiii de la „Ştefania” împreună cu locuitorii căminului, a unor obiecte din materiale reciclabile urmând ca acestea să fie expuse, ulterior, în aula instituţiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.