IPJ face verificări în cazul copilului bătut în secția de poliție

politisti

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare anchetează modul de intervenție a polițiștilor în cazul unui scandal ce a avut loc duminică, 24 aprilie, în Amați. Unchiul unui adolescent de 15 ani susține că nepotul său a fost bătut în secția de poliție, acesta ajungând ulterior la spital.

Un bărbat de 34 de ani din Amați, Norbert M., a sesizat printr-un apel la „112”, faptul că a fost bătut în fața magazinului mixt din localitate. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, Tibor R. de 34 de ani și D. H. de 15 ani, ambii din Amaţi, l-au lovit pe reclamant cu pumnii la nivelul feței și a capului.

Ulterior, la ora 13.08, reprezentantul uneia din părţile implicate, a apelat numărul „112” prin care reclama că minorul D. H. a fost bătut de către poliţiştii care au acţionat, solicitând, totodată, și intervenţia ambulanţei, cu care de altfel minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cu privire la această din urmă sesizare, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare a dispus efectuarea de verificări, pentru stabilirea modului de respectare a procedurilor de intervenţie de către patrula de siguranţă publică care a intervenit la aplanarea conflictului, urmând a se lua măsuri legale, în funcţie de rezultatul verificărilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.