Ucrainean prins cu țigări de contrabandă

tigari

În noaptea de joi, 21 spre astăzi, 22 aprilie, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu s-a prezentat pentru a intra în România cetățeanul ucrainean Iurii I., în vârstă de 38 de ani. Acesta conducea un automarfar marca DAF, cu care tracta o semiremorcă.

Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului.

Astfel, au fost descoperite ascunse şi nedeclarate, în cabină și în lada de scule a automarfarului, 900 pachete de țigări de diferite mărci, în valoare de 4.050 lei, pe care șoferul a încercat să le introducă în România și să le sustragă de la controlul vamal.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării de către Biroul Vamal Halmeu, iar automarfarul a fost reținut până la plata amenzii.

Totodată, lucrătorii vamali l-au amendat pe cetățeanul ucrainean cu suma de 5.000 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.