Spații de joacă ecologice la Satu Mare

apm

Cu ocazia evenimentului ecologic „22 aprilie – Ziua Mondială a Pământului”, astăzi, 20 aprilie, la Complexul de educație ecologică „Casa verde” din Grădina Romei a avut loc seminarul intitulat „Tehnologii moderne și ecologice de amenajare de spații verzi și locuri de joacă”, organizat de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Satu Mare cu sprijinul mai multor firme.

În sala de conferințe a complexului ecologic s-au întrunit 35 de persoane, reprezentanți ai instituțiilor publice, primării din județ, ONG-uri de mediu, firme de specialitate și instituții de învățământ preșcolar.

La deschiderea conferinței Elisabeta Békéssy, directorul executiv al APM Satu Mare a subliniat semnificația evenimentului ecologic, punctând necesitatea extinderii spațiilor verzi pentru asigurarea fiecărui cetățean a unei suprafețe de 26 metri pătrați, așa cum cere Uniunea Europeană, respectiv importanța realizării în spațiile verzi a locurilor de joacă din materiale reciclabile.

Cel mai important moment al seminarului a fost prezentarea unei metode inedite de plantare a florilor de primăvară cu bulbi. Folosind această metodă se pot planta pe spații cu dimensiuni mari, bulbi ai diferitelor specii, înflorind astfel șase săptămâni continuu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.