Două firme din Satu Mare, în TOP-ul producătorilor de mobilă din România

Polipol

Două firme din județul Satu Mare, GP Sofa SRL și Polipol Mobila SRL, sunt în TOP-ul celor mai mari 15 producători de mobilă din România, conform cifrei de afaceri din 2014.

Potrivit „Outlook industrie 2016. Industria de mobilă”, realizat de către Financial Trends (http://financialtrends.ro/), GP Sofa SRL ocupă locul 10 în acest TOP, iar Polipol Mobila, poziția 13. Potrivit acelorași statistici, în perioada crizei economice, GP Sofa SRL a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 829,03% iar Polipol Mobila, o creștere de 163%.

GP Sofa SRL este o firmă activă pe piață din anul 2001. Compania a generat în anul 2014 o cifră de afaceri de 175.910.806 lei (reprezentând 2% din totalul cifrei de afaceri a industriei) și un profit net de 5.485.046 lei, cu un număr de 1.435 de salariați.

Polipol Mobila SRL a fost înființată în anul 2005, iar în anul 2014 a avut o cifră de afaceri de 96.566.904 lei (reprezentând 1% din totalul cifrei de afaceri a industriei) și un profit net de 4.560.438 de lei, cu un număr de 705 salariați.

 

2 Comentarii la "Două firme din Satu Mare, în TOP-ul producătorilor de mobilă din România"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.