Dezastru tehnic pentru echipajul Shark Racing la Sibiu

raliu

Rezultatul bun obținut anul trecut la etapa de la Sibiu nu a mai putut fi repetat în 2016 datorită unui nou incident tehnic apărut la modelul Renault Clio R3.

Gabriel Ene și Ciprian Solomon au trebuit să se oprească din nou pe marginea probelor speciale, materialul de concurs cedând chiar pe primii kilometri ai competiției. Spre deosebire de prima etapă de la Brașov când problemele tehnice apărute au fost unele minore, la etapa de la Sibiu incidentul intervenit a fost mult mai serios motorul mașinii spărgându-se pe urcarea de pe proba Păltiniș.

„Sunt extrem de dezamăgit și supărat pentru că nu am putut să ducem la bun sfârșit nici acest raliu și după abandonul de la Brașov acest sezon nu pare deloc favorabil pentru noi. Din păcate problema de la Sibiu este mult mai gravă decât cea apărută la Brașov și pune sub semnul întrebării prezența noastră la următoarea sau următoarele etape. Motorul mașinii pur și simplu a cedat, nu mai poate fi refăcut și ca să continuăm trebuie să achiziționăm un motor nou. Nu am avut niciun semnal premergător sau care să ne dea de înțeles că va interveni o problemă atât de serioasă. La shakedown toate lucrurile au funcționat perfect, însă, după startul pe prima probă, după aproximativ 4-5 km, motorul a pierdut din putere și s-a oprit. Îmi pare extrem de rău că nu am putut termina nici această etapă, dar acesta este motorsportul și mergem înainte” declara Gabriel Ene.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.