Cosmin Rațiu supărat pe PNL și pe Romeo Pop

Cosmin Ratiu

Supărat din cauza declarațiilor făcute la adresa sa de către președintele Organizației Municipale a PNL Satu Mare, Romeo Pop, dar și al unor atacuri venite din partea altor liberali, Cosmin Rațiu și-a anunțat demisiile din funcțiile de prim-vicepreședinte PNL și din cea de consilier municipal. Anunțul oficial a fost făcut astăzi, 13 aprilie, în cadrul unei declarații de presă.

După acest pas, Rațiu se gândește serios la o candidatură ca independent pentru scaunul de primar al municipiului Satu Mare, decizie pe care o va lua săptămâna viitoare, după ce va avea rezultatele unui sondaj de opinie realizat la nivel de municipiu. Chiar dacă nu va candida, acesta spune că va susține un candidat, sau echipa cu o experiență vastă în administrație. Printre cei nominalizați de Cosmin Rațiu se află fostul primar Horea Anderco dar și candidatul UDMR pentru funcția de primar al orașului, deputatul Kereskenyi Gabor. Referitor la co-președintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma, candidat pentru scaunul de edil al municipiului Satu Mare, Rațiu spune că „vom vedea exact dacă eu personal o să-l susțin”.

„Săptămâna trecută au fost niște acuzații nefondate formulate la adresa mea de președintele PNL al municipiului Satu Mare (dr. Romeo Pop), acuzații care, din punctul meu de vedere, nu au nici o legătură cu realitatea. Au fost niște atacuri, venite din partea colegilor mei, și am decis să fac un pas înapoi din toate funcțiile pe care le dețin în partid și din Consiliul Local. Din punctul meu de vedere m-am săturat să fiu acuzat. Timp de trei ani am fost acuzat de primarul Coica de tot felul de lucruri care nu aveau nici o legătură cu realitatea”, spune Cosmin Rațiu.

Acesta s-a arătat nemulțumit și de faptul că, o parte dintre foștii PDL-iști nu se regăsesc pe listele pentru alegerile locale din vara acestui an. „Fostul prefect, domnul Giurcă nu mai candidează, este un semn de întrebare pentru noi. Eu mă retrag, Cipri Costea se retrage, domnul Claudiu Figula se retrage, deci, foarte mulți oameni capabili pe diverse domenii de activitate se retrag din actualul PNL. Un alt mare semn de întrebare pe care eu îl pun actualei conduceri PNL este acea listă de consilieri municipali. Toată lumea a avut un trend să promoveze tineri, iar eu astăzi nu regăsesc nici măcar un tânăr pe locurile eligibile. Desigur, sunt nume sonore, ca și domnul Albu, căruia i-am făcut și eu lobby să fie pus pe listă. Este, într-adevăr, candidatul de primar, domnul avocat Adrian Cozma care este tânăr, dar, din păcate, nu avem oameni tineri pentru Consiliul Local. Este o mare problemă pentru că se dorește restartarea clasei politice, se dorește împrospătarea clasei politice cu oameni capabili pe diferite domenii de activitate și din păcate noi nu reușim să facem acest lucru”, a declarat Rațiu.

Pe viitor spune că se va axa, în special, pe domeniile medicale, însă, cu toate acestea, nu va sta departe de viața publică. „Fac parte dintr-un sondaj de opinie care se realizează săptămâna asta și săptămâna viitoare în municipiul Satu Mare, până miercuri, iar dacă cetățenii vor considera că un primar independent aduce plus valoare administrației locale, și din priceperea mea în administrația locală, și în business și în tot ce am făcut eu pe raza municipiului Satu Mare vor considera că merit să candidez și eventual să obțin voturi pe municipiul Satu Mare, îmi voi anunța candidatura ca și independent. Deocamndată sunt membru simplu și simpatizant PNL, merg alături de echipa actuală și vedem exact ce se întâmplă în următoarele zile”, spune Rațiu.

Chiar dacă nu va candida, fostul consilier municipal spune că „voi susține, chiar dacă nu voi candida, cel mai bun, sau cea mai bună echipă care este dovedită ca experiență pe administrație, oameni care au lucrat în administrație. Chiar pot să enumăr o parte dintre ei: este fostul primar Anderco care are 23 de ani de administrație în spate, pot să-l enumăr și pe domnul Kereskenyi care la fel are în spate administrație și actualul candidat PDL pe care vom vedea exact dacă eu personal o să-l susțin”.

De asemenea, Rațiu și-a manifestat nemulțumirea, deoarece, așa cum susține chiar el, după plecarea președintelui Petre Mureșan, fostul PDL a făcut un pas în spate și că „vechiul PDL s-a lăsat puțin manipulat, n-am reușit să punem un lider care să coordoneze și să gestioneze situația exact cum ar trebui”.

Un Comentariu la "Cosmin Rațiu supărat pe PNL și pe Romeo Pop"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.