Coica vrea sa ia ștrandul înapoi de la Țînțaș

Dorel Coica

Comisia pentru analiza și evaluarea stadiului de realizare a contractului privind concesionarea Zonei de agrement „Someș” propune inițierea unui proiect de hotărâre privind rezilierea contractului încheiat între municipalitate și SC Beny Alex SRL Negrești-Oaș. Propunerea comisiei va fi analizată în cadrul ședinței extraordinare de marți, 12 aprilie.

„Firma domnului Tânțaș nu a respectat contractul așa că s-a propus rezilierea acestuia. Dorim ca zona de agrement să redevină Ștrand municipal, adică să reintre în patrimoniul municipiului”, a declarat pentru Sătmăreanul primarul municipiului reședință de județ, Dorel Coica.

Raportul Comisiei pentru analiza și evaluarea stadiului de realizare a contractului dintre reprezentanții ștrandului și municipalitate, alcătuită la dispoziția primarului va prezenta raportul în cadrul ședinței extraordinare de marți a Consiliului Local.

De asemenea, în cazul în care propunerea va fi însușită de consilieri, Comisia de evaluare dorește „numirea, prin dispoziţie a primarului, a unei comisii care va proceda la preluarea bunurilor de retur aferente contractului de concesiune în termen de 30 de zile de la încetarea contractului”, se arată în raportul de specialitate a membrilor comisiei.

Un Comentariu la "Coica vrea sa ia ștrandul înapoi de la Țînțaș"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.