Cioloş: Peste 50% din comunele din România nu-şi pot acoperi cheltuielile de funcţionare

Dacian Ciolos

Potrivit premierului Dacian Cioloș, peste jumătate din comunele din România nu îşi pot acoperi cheltuielile de funcţionare din veniturile proprii. Șeful Guvernului spune că acest fapt are consecinţe grave asupra dezvoltării economice locale.

„La nivelul administraţiei publice locale avem costuri foarte ridicate pentru a menţine administraţii locale ale unor localităţi mici care au capacitate financiară şi instituţională slabă, cu consecinţe grave asupra dezvoltării economice locale. Astfel, peste 50% din comunele din România, în momentul de faţă, nu-şi pot acoperi cheltuielile de funcţionare cu propriile venituri pe care le pot degaja, ca să nu mai vorbim de proiecte de investiţii pentru dezvoltare”, a declarat astăzi, 11 aprilie, premierul Dacian Cioloş.

Acesta a mai atras atenţia şi asupra faptului că programele europene destinate dezvoltării locale se suprapun şi nu sunt utilizate eficient.

Cioloș a subliniat faptul că are în vedere două variante de rezolvare a acestei situaţii: prin fuziune voluntară (pe baza criteriilor care ţin de populaţie, distanţa de centru administrativ territorial, etc.) şi o a doua variantă, care vizează consolidarea şi stimularea cooperării intercomunale, pentru proiecte de investiţii sau pentru proiecte de îmbunătăţirea funcţionării administrative.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.