Aurelia Fedorca, împreună cu 50 de dascăli negreșteni, în vizită la Bruxelles

La invitația europarlamentarului Viorica Dăncilă, o delegație alcătuită din 50 de cadre didactice de la grădinițele și școlile din Negrești-Oaș, împreună cu primarul orașului, Aurelia Fedorca, au efectuat zilele trecute o vizită la Parlamentul European de la Bruxelles.

„Am avut cu toții o experiență extraordinară, a fost o lecţie pe viu despre ce înseamnă Uniunea Europeană. Gazdele noastre ne-au ghidat într-o călătorie de-a lungul istoriei integrării europene şi ne-au ajutat să înțelegem impactul acesteia asupra vieţii noastre de zi cu zi. Am avut prilejul de a vizita centrul multimedia „Parlamentarium“, de a asista la o ședință de plen de grup politic, de a vedea câte lucruri bune se pot face atunci când oamenii sunt deschiși la nou și la opinii diverse, când sunt toleranți și când folosesc arta compromisului în interesul cetățenilor. Pentru două zile am fost puși în situația adevăraților parlamentari, dezbătând și votând diverse idei”, spune primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

Delegația din capitala Țării Oașului a vizitat și Casa de Cultură Belgo-Română – Arthis, unde profesorii au fost informați asupra sistemului de învățământ din Belgia.

„Tot de aici, doamna Carmen Drăghici ne-a facilitat intrarea în direct la Radio-TV Arthis Brixelles, radioul românilor din Belgia. Emisiunea a reprezentat o experiență foarte interesantă atât pentru mine cât și pentru învățătoarele Mirela Kessler și Paula Fedorca și pentru educatoarea Delia Gavra”, spune Fedorca.

„Participarea la acest proiect reprezintă încercarea noastră de a ajuta comunitatea din care facem parte să avanseze spre un viitor mai bun. Am învățat multe lucruri pe care avem datoria să le spunem mai departe”, a mai adăugat Aurelia Fedorca.

Negresti1

Negresti2

Negresti3

Negresti4

Negresti5

Negresti6

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.