Prins la graniță cu alcool de contrabandă

alcool

Vineri, 8 aprilie, în jurul orei 13.00, la PTF Petea, s-a prezentat pentru a ieși din România, Nicolae C. în vârstă de 53 de ani. Acesta conducea un autocar marca Mercedes, înmatriculat în România.

Existând suspiciuni că acesta transportă produse accizabile polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autovehiculului.

Astfel, au fost descoperite mai multe bagaje în care se aflau recipiente de plastic care conțineau o substanță lichidă cu miros de băutură spirtoasă, pentru care șoferul nu a putut prezenta nici un document de proveniență.

Bărbatul a declarat că urma să transporte întreaga cantitate de alcool unor persoane din Marea Britanie.

În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 423 litri alcool, în valoare de 10.800, lei, cantitate ce a fost ridicata în vederea confiscării.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste 200 litri băuturi spirtoase.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.