Emil Cioran, omagiat la Biblioteca Județeană

La 105 de la nașterea sa, Emil Cioran a fost omagiat astăzi, 8 aprilie, în cadrul unui eveniment organizat la sala de lectură a Bibliotecii Județene Satu Mare. Acțiunea care a început la ora 12.00, a avut ca temă personalitatea și opera lui Cioran.

Manifestarea a debutat cu prelegerea bibliotecarului Daniel Iojiban, intitulată „Personalitatea și opera scriitorului, filozofului și omului de cultură Emil Cioran”, însoțită de expoziția de carte care ilustrează aspecte ale lucrării prezentate.

Emil Cioran s-a născut la Rășinari, aflat pe atunci în comitatul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran, era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.

Dintre lucrările semnate de către Cioran amintim: „Tratat de descompunere”, „Silogismele amărăciunii”, „Căderea în timp”, „Ispita de a exista”, „Demiurgul cel rău”, etc.
Emil Cioran a murit la vârsta de 84 de ani, în 1995, la Paris.

Cioran

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.