Adrian Ștef candidează la Primăria Satu Mare (Video)

Adrian Stef

ALDE

Președintele Consiliului Județean (CJ), Adrian Ștef, va candida din partea ALDE, la Primăria municipiului Satu Mare. Anunțul a fost făcut de către președintele Organizației Județene ALDE, deputatul Ovidiu Silaghi, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi, 8 aprilie.

La întâlnirea cu jurnaliștii au fost prezenți și Adrian Ștef, respectiv primarul din Crucișor, Florinel Andreica.

În luarea de cuvânt, Silaghi a declarat că decizia ca Adrian Ștef să intre în cursă pentru scaunul de primar al municipiului reședință de județ a fost luată în urma unui sondaj realizat la nivel de oraș.

De asemenea, deputatul sătmărean spune că Adrian Ștef are șanse reale să câștige Primăria Satu Mare.

„După o îndelungă discuție, meditație și o analiză atentă a sondajelor de opinie, vă anunțăm că la Primăria municipiului Satu Mare candidatul nostru este domnul Adrian Ștef. Stă cel mai bine în sondaje și are șanse reale de a câștiga Primăria municipiului Satu Mare” a declarat Silaghi.

Primarul din Crușișor a vorbit despre calitățile care îl recomandă pe Adrian Ștef pentru funcția de primar, subliniind că „maturitatea și priceperea, acestea sunt cele două mari calități a domnului Adrian Ștef. Se află de peste opt ani în slujba comunității, are o viziune de ansamblu, a tuturor problemelor”.

„Să știți că înainte de a lua această decizie am stat foarte mult să mă gândesc pentru că l-am considerat un demers extrem de serios. Nu cred că în ziua de azi se poate aborda candidatura la primărie, la primăria reședinței de județ, apelând la tot felul de trucuri electorale, expirate demult. Eu cred că nu se pune problema să am nevoie de un timp de acomodare, am experiență în administrație, activitatea de la Consiliul Județean cred că va demonstra acest lucru. Cele 78 de milioane de euro din fonduri europene, atrase în județul Satu Mare, sau, 55 de miulioane de euro investiți în infrastructura rutieră, asfaltând peste 270 de kilometri de drumuri în județul Satu Mare, sau cei aproximativ 15 milioane de euro investiți în sănătate, cred că vorbesc de la sine. La fel vreau să abordez și problemele din municipiul Satu Mare, cu la fel de multă seriozitate. Știți că am spus-o de fiecare dată, iubesc județul Satu Mare, dar m-am născut în municipiu, și poate, municipiul Satu Mare îl iubesc și mai mult. Îmi doresc să fac la fel de mult și pentru orașul meu natal. Aicea chiar că e nevoie de unele proiecte majore, anumite lucruri chiar se pot rezolva cu bani puțini, cu un pic de spirit de gospodar. Cunosc foarte mulți sătmăreni, stau de vorbă cu mulți sătmăreni, cunosc foarte bine așteptările lor, și să știți că în campania electorală nu voi scoate în evidență deficiențele, sau lipsurile contracandidaților mei, nu o să-mi fac poze lângă gropi, nu o să-mi fac poze lângă clădiri spoite, sau lângă clădiri bombardate, clădiri neîngrijite. Vreau să vin cu proiecte în fața sătmărenilor, să-i am parteneri în rezolvarea acestor probleme, pentru că chiar cred că toate aceste lucruri se pot rezolva împreună cu sătmărenii, pentru noi, pentru sătmăreni”, a declarat Ștef.

Candidatul ALDE la Primăria Satu Mare spune că nu se înscrie în cursa electorală pentru că îi lipsește din palmares această funcție, ci „vreau să-mi ofer serviciile sătmărenilor și dacă sătmărenii vor considera că ceea ce am realizat la Consiliul Județean e important, a fost util, înseamnă că îmi vor încredința acest mandat, să conduc municipiul Satu Mare pe următorii patru ani”.

Referitor la faptul că acum îl va vae contracandidat pe actualul edil al municipiului Satu Mare, Dorel Coica, Ștef spune că înțelegerea din 2012 a fost dusă la final și „este normal ca ALDE să aibă proprii candidați. Am avut o înțelegere foarte bună, am avut o majoritate care s-a dovedit a fi eficientă, cel puțin la Consiliul Județean. Dar acum, cred că e normal, e firesc să avem candidați la toate primăriile, iar pe urmă, sigur, pentru formarea majorității avem discuții ca opțiune cu foștii parteneri, avem și alianțe în unele locdalități”.

Adrian Ștef a subliniat și faptul că se va regăsi atât pe lista de la Consiliul Local cât și pe cea de la Consiliul Județean.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.