Roxana Malanka, negociatoare de succes la doar 18 ani

Roxana Malanka, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” din Satu Mare, face parte din una dintre echipele premiate la ediția din acest an al Târgului Regional al Firmelor de Exercițiu, eveniment ce s-a desfășurat la sfârșitul lunii martie. În cadrul firmei F.E FIMOBIJU SRL, ce are ca obiect de activitate producerea și comercializarea de bijuterii handmade, Roxana are rol de negociator.

Echipa din care Roxana face parte se poate mândri cu mai multe premii obținute în ultimii ani în cadrul târgurilor firmelor de exercițiu, iar la ediția din acest an reprezentantele firmei și-au îmbogățit palmaresul cu alte câteva distincții.

Roxana este din Tarna Mare și provine, spune ea, „dintr-o familie de oameni simpli și muncitori, obișnuiți cu munca și încercările vieții”.

Referitor la firma F.E FIMOBIJU SRL, înființată în 2014 sub îndrumarea profesoarei Simona Cârdei, tânăra sătmăreancă spune că „are ca obiectiv producerea și comercializarea de bijuterii handmade din produse bio-eco și nu numai. În cadrul programului școlar avem câte trei ore pe săptămână la modulul firmei de exercițiu, iar în afara orelor de curs participăm cu doamna profesor la Palatul Copiilor unde, sub îndrumarea profesoarei Sarvady Edit confecționăm aceste bijuterii”.

În cadrul Târgului Regional al Firmelor de Exercițiu din acest an, echipa reprezentată de Roxana Malanka a fost premiată la secțiunile „Cel mai bun catalog”, „Cea mai bună mascotă” și „Cel mai bun stand”.

„Am mai participat la târgul firmelor de exercițiu ediția a XII-a Internațională 6-8 mai 2015 organizat de Colegiul Economic „Constantin C. Kiritescu” cu sprijinul Primăriei Sectorul 6 prin Centrul Cultural European Sectorul 6. Apoi, la târgul firmelor de exercițiu „Rivulus Dominarium Tineret” Baia Mare organizat de Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”. Aici am câștigat premiul special la competiția „Vânzator – Negociator”, mențiunea a III-a la competiția „Materiale promoționale”, mențiunea a III-a la competiția „PPT”. Am mai participat la târgul firmelor de exercițiu din cadrul activității „Lansare spre viitor” Satu Mare. Aici am câștigat un premiu special la categoria „Cel mai bun catalog profesional – 2014”, mențiunea I pentru „Cel mai bun stand – 2015” și mentiunea I pentru „Cel mai bun negociator – 2015”, ne spune Roxana.

Dacă ar avea frâiele deciziei în mână, tânăra întreprinzătoare spune că „în România aș oferi oportunitatea creerii unor locuri de muncă tineretului, care în ultimii ani a ales să părăsească țara datorită lipsurilor financiare de care se lovesc după absolvirea studiilor”.

Pe lângă mediul economic, Roxana are ca hobby-uri teatrul și muzica pop. Filmul ei preferat este „Titanic”, iar cartea care îi place cel mai mult este „Ion” de Liviu Rebreanu.
Întrebată la ce se gândește când vine vorba despre Satu Mare, Roxana ne-a mărturisit că „Satu Mare este locul în care viața mea a avut parte de momente frumoase și unde m-am format ca și caracter. Satu Mare este orașul cu oameni cu suflet cald și primitor”.

Roxana7

Roxana2

Roxana1

Roxana3

Roxana5

Roxana6

Roxana4

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.