Turism religios: Paşte la mănăstirile din Satu Mare

Bixad

„Nu ar fi o alegere mai potrivită decât de Sărbătorile Pascale să te duci, mai ştiu eu unde, la mare sau în alte ţări exotice. Este mult mai potrivit să vorbim despre un aşa numit turism religios”, spune purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, preotul Cristian Ștefan.

Acesta a subliniat faptul că Eparhia Maramureșului și Sătmarului se poate „lăuda” cu câteva zone în care se mai păstrează autenticitatea obiceiurilor Pascale.

Pe lângă mănăstirile din Maramureș, Cristian Ștefan vorbește și despre lăcașele de cult din județul Satu Mare.

„La fel şi în judeţul Satu Mare, nu au loc de cazare încă niciuna la pretenţiile de turism dar sunt câteva locaţii, câteva mănăstiri care pot să găzduiască un număr restrâns de credincioşi sau să fie cazaţi undeva în apropiere, la pensiuni. Şi aici spunem Mănăstirea Bixad, Mănăstirea Scărişoara Nouă, Mănăstirea Moişeni, toate acestea sunt în special în Zona Oaşului dar şi în zona Careiului, dar şi Mănăstirea Măriuş ar mai fi în Zona Codrului dar cu posibilităţi de cazare mai reduse”, a subliniat Cristian Ştefan.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.