Lansare de carte autobiografică la Biblioteca Judeţeană Satu Mare

Biblioteca Judeţeană Satu Mare, instituție publică de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Satu Mare, organizează vineri, 8 aprilie, cu începere de la ora 15.00, în Sala de lectură Gheorghe Bulgăr, lansarea volumului autobiografic „Ritmus nélkül nincsen élet” – „Viață nu există fără ritm”, semnat de cunoscutul percuționist sătmărean Cserey Csaba.

Evenimentul va fi urmat de un microrecital oferit de carismaticul artist.

Volumul „Ritmus nélkül nincsen élet” a văzut lumina tiparului în anul 2015, la Miercurea Ciuc și a fost premiat în cadrul evenimentului ”Anul editorial sătmărean”, ediția a XVII-a, din 17 martie, la secțiunea muzică.

În paleta de activități culturale pe care Biblioteca Județeană Satu Mare și le propune spre derulare în anul 2016, sunt incluse și lansările de carte, organizate cu scopul de a omagia personalități marcante din spațiul cultural sătmărean și pentru a duce la îndeplinire unul dintre cele mai frumoase obiective ale instituției, acela de a stimula interesul sătmărenilor pentru valorile culturale locale și susținerea tradițiilor culturale ale bibliotecii.

La eveniment sunt invitați să participe artiști și scriitori, oameni de cultură, jurnaliști, apropiați și colaboratori ai autorului și toți cei care doresc să-i transmită un gând bun lui Cserey Csaba.

Cserey Csaba, Csabcsi pentru prieteni, este considerat, la ora actuală, unul dintre cei mai buni percuţionişti din România. A reuşit să cânte pe aceeaşi scenă cu cei mai mari interpreţi de jazz din ţară, iar proiectele lui solo acustice sunt foarte apreciate atât la noi, cât şi în străinătate.

Cserei Csaba s-a năcut la Gheorgheni, pe 16 noiembrie 1958, în secuime, la Porţile Occidentului şi Orientului, cum îi place lui să spună. Festivalul de la Woodstok i-a influenţat în mod decisiv cariera muzicală.

În anul 1970, înființează prima trupă, intitulată ”Phillips”, care cânta coveruri după formaţii celebre din România şi Ungaria.
A ajuns să fie cunoscut mai ales după ce a înregistrat, împreună cu ”VOX T”, primele discuri la Electrecord, iar la începutul anilor ’80 a fost invitat la TVR 1 cu care a colaborat o bună perioadă de timp.

În anul 1989, Csabcsi s-a stabilit la Satu Mare, unde a activat ca muzicant al Teatrului de Nord, timp de 18 ani. A cântat în trupa ”Haron”, cea care a compus şi pus în scenă prima operă rock din România.

Din 1997, a început să compună albume, primul album single fiind „Marşul tobelor“ cu un mare succes la public, acesta fiind şi rampa de lansare spre celebritate. În 2002, îl cunoaşte pe Harry Tavitian, cotat printre cei mai valoroşi pianişti de jazz de la noi şi unul dintre cei mai originali ca stil din lume, cu care începe o colaborare fructuoasă, ce constă în imprimarea unui album, intitulat „Naşterea” şi concerte în toată ţara şi străinătate.

Au urmat colaborări cu valorosul saxofonist Mihai Iordache, cu trupa ”Orient Express”, iar în 2004 îl cunoaşte pe carismaticul Johnny Răducanu, alături de care întreprinde mai multe turnee prin ţară şi străinătate.

Ultimul proiect muzicaș al lui Csabacsi este „Zgomotul ritmurilor”, concertele de relaxare. În cadrul acestui proiect foloseşte diverse instrumente de percuţie de la cele clasice la cele exotice. Un instrument foarte drag lui şi pe care l-a descoperit recent, este hand drum-ul, cel care poate să redea nişte sunete sublime şi te duc într-o lume plină de visare şi care te cuceresc pe loc.

Cserey Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.