Prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud, subprefectul Altfatter Tamás şi directorul de cancelarie, dr. Dan Zeicu s-au aflat astăzi, 5 aprilie, la sediile Serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, respectiv la Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.
Aceştia au stat de vorbă cu şefii celor două servicii, comisar şef de poliţie Simona Babici şi comisar şef de poliţie Zamfir Moza, respectiv cu funcţionarii cu statut special, cu privire la situaţia spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea.
Cele două servicii funcţionează într-o clădire retrocedabilă de pe strada Petofi Sandor din municipiul Satu Mare, imobil insuficient şi inadecvat pentru asigurarea unor servicii publice decente în anul 2016, conform celor constatate de către conducerea Instituţiei Prefectului.
„Am văzut cu ochii mei starea insalubră în care funcţionează aceste servicii. Având în vedere că noi nu putem din punct de vedere legal să finanţăm lucrări de reabilitare a imobilului, le-am solicitat angajaţilor să aibă un comportament corespunzător, care să compenseze răceala spaţiului în care oferim servicii cetăţenilor sătmăreni. Odată cu mutarea în noul sediu al Instituţiei Prefectului sperăm să rezolvăm pentru totdeauna situaţia funcţionării acestor servicii. Până atunci, provizoriu, realizăm igienizările necesare, astfel încât, sătmărenii, dar şi colegii noştri să aibă parte de un mediu plăcut” a declarat prefectul Radu Bud.
În această perioadă, conducerea Instituţiei Prefectului realizează demersurile necesare pentru începerea lucrărilor la noul sediu, astfel încât clădirea să devină funcţională peste aproximativ doi ani.