Noriel va deschide un magazin la Satu Mare

Noriel

Unul dintre cei mai mari retaileri de jucării, Grupul Noriel, a ajuns în prezent la 47 de unităţi, dintre care şase sunt ma¬gazine de format Mega Store cu suprafeţe de 750-1.000 metri pătrați. În acest an compania vrea să deschidă un număr de 13 magazine, dintre care unul și la Satu Mare.

Cele șase magazine de format Mega Store găzduiesc pe lângă zona de jucării şi o zonă de fashion pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 15 ani.

Potrivit CEO-ului Noriel, Cristian Constantinescu, dintre cele 13 unități care vor fi inaugurate anul acesta, șapte vor fi de tip Mega Store, acestea având suprafața mai mare de 750 de metri pătrați. Printre orașele în care compania va deschide magazine cu suprafețe foarte mari se numără Constanța, Ploiești, Timișoara și Satu Mare.

„Chiar dacă este un model care există şi în alte pieţe, este foarte important să înţelegi ce vrei să faci. Ai o gamă de produse pen¬tru părinţii care au copii de până în trei ani şi vrei să achiziţionezi din acelaşi loc tot ce ai nevoie. Această categorie intră în con¬cep¬tul de magazin extins. Apoi avem jucăriile care există şi în ma¬ga¬zi¬nele mici şi categoria de fashion – îm¬brăcăminte şi încăl¬ţă¬minte pen¬tru copii cu vârste cuprinse între 0 şi 15 ani. Aceste magazine re¬pre¬zintă practic o extindere dintr-o piaţă de 150 mil. de euro într-o piaţă de 800 mil. de euro”, spune Cristian Constan¬tinescu, CEO al Noriel.

În 2015, rețeaua de magazine de jocuri și jucării a avut o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.