Motociclistul rănit în accidentul de la Odoreu, internat în spital

accident

Motociclistul rănit sâmbătă, 2 aprilie, într-un accident de circulație pe o stradă din Odoreu este internat în spital. Acesta a suferit o comoție cerebrală cu pierdere de cunoștință, traumatisme toracice dar și leziuni la nivelul membrelor inferioare.

Constantin Demian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare spune că motociclistul „a suferit comoție cerebrală cu pierdere de cunoștință și a fost internat la Chirurgie. Mai are traumatisme toracice și la nivelul membrelor inferioare”.

Potrivit oamenilor legii, tânărul se deplasa cu viteză, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ajuns cu motocicleta în șanț.

Victima a fost testată cu aparatul etilotest, având o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.