Motocicliști din Satu Mare, la un marș pe străzile Clujului

motociclisti1

motociclisti2

Sute de motociclişti din mai multe judeţe ale țării, printre care și Satu Mare au participat, astăzi, 2 aprilie, la campania de prevenire a accidentelor rutiere cărora le cad victimă motocicliştii. Acțiunea a constat într-un marș organizat pe străzile municipiului Cluj-Napoca.

„Marşul motocicliştilor de la Cluj-Napoca face parte dintr-o campanie de responsabilizare a tuturor participanţilor la trafic, care are rolul de preveni incidentele şi accidentele rutiere cărora le cad victimă, în special, motocicliştii. Şoferii ar trebui să dea dovadă de mai multă atenţie şi de prudenţă, să fie conştienţi că şi motocliştii există în trafic. Ar trebui să folosească mai des oglinzile retrovizoare, laterale, pentru a observa motocicliştii, bicicliştii sau scuteriştii. La marş participă peste 300 de motociclişti din judeţele Cluj, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Alba, Bistriţa Năsăud şi Braşov”, a declarat organizatorul acțiunii, Paul Sorinca.

La finalul marșului, s-au împărţit şoferilor autocolante cu mesajul „Atenţie la motociclişti, şi noi existăm în trafic”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.