Magyar Lorand cere demiterea lui Dan Băbuț

Magyar Lorand

La sfârșitul ședinței de astăzi, 31 martie a Consiliului Local Satu Mare, Magyar Lorand a cerut întocmirea unui proiect de hotărâre pentru demiterea președintelui FC Olimpia, Dan Băbuț. Acesta și-a motivat solicitarea prin rezultatele slabe obținute de echipa de fotbal, adăugând, totodată, că „așteptăm demisia de onoare a domnului Băbuț”.

„A fost schimbat antrenorul, președintele Comitetului Director, dar încă președintele Băbuț este în funcție. Cred că, noi, consilierii, cu toții, care l-am numit pe domnul Băbuț, printr-o hotărâre de Consiliul Local, ca și reprezentant al municipiului Satu Mare în AGA, cred că ar trebuie să luăm noi măsuri în această privință și să decidem în ce direcție să mergem (…) Acum cred că toți cei 23 de consilieri trebuie să luăm o decizie și să inițiem un proiect de hotărâre pentru demiterea domnului Băbuț”, spune Magyar.

Întrebat după ședință cu privire la solicitarea consilierului UDMR, Dan Băbuț a declarat că nu demisionează și că se consideră un manager bun. De asemenea, acesta mai spune că a redus datoriile clubului cu 60%, ajungând la suma de 385.000 lei și că în momentul de față clubul pe care îl conduce nu are nici o datorie la stat.

„Toate salariile jucătorilor sunt la zi și suntem echipa cea mai echilibrată financiar din Liga a II-a. În contul clubului mai sunt disponibili 1,2 milioane de lei din bugetul pe anul în curs, plus cei 300.000 de lei asumați din venituri proprii. Deci mai avem disponibil 1,5 milioane de lei. Eu mi-am făcut treaba, am făcut buget la echipă. Cred că managementul la acest club și-a făcut datoria. Nu am spus niciodată că sunt un antrenor bun, un jucător bun, am zis că sunt un manager bun și o susțin”, spune Băbuț.

În cele din urmă, Băbuț a declarat că la finalul acestui sezon va retrage din funcția de președinte executiv, însă „nu înainte a lăsa echipa acolo unde îi este locul, în Liga a II-a”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.