Lucrările de reabilitare a Drumului Careiului vor fi reluate săptămâna viitoare

Drum

Lucrările de reabilitare a Drumului Careiului vor fi reluate săptămâna viitoare luni, 4 aprilie și se vor finaliza cel târziu până la sfârșitul acestui an, a declarat șeful Serviciului de Investiții din cadrul Primăriei Satu Mare, Szucs Zsigmond, în cadrul ședinței de astăzi, 31 martie, a Consiliului Local.

La ședință consilierii au votat indicatorii tehnico-econimici aferente acestei investiții, iar după aprobarea proiectului de hotărâre aleșii l-au întrebat pe Szucs cu privire la începerea lucrărilor.

„Executantul dislocă deja în zonă utilaje grele astfel încât luni să poată fi reluate lucrările. Dacă totul merge bine, investiția va fi terminată până la finele acestui an”, a declarat Szucs Zsigmond.

Mai trebuie spus că valoarea totală a lucrărilor este de 14 milioane de lei, iar banii sunt asigurați prin PNDL. În ceea ce privește co-finațarea administrației locale aceasta se ridică la un procent de 10%.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.