„Jurnal de călătorie …” pe simezele Muzeului de Artă (Foto)

Secția de Artă a Muzeului Județean Satu Mare a găzduit astăzi, 30 martie, expoziția intitulată „Jurnal de călătorie …”. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Institutul Polonez din București. Lucrările expuse sunt semnate de artiștii Serge Vasilendiuc și Mariusz Drohomirecki.

La vernisajul de astăzi au participat directorul Muzeului Județean, Felician Pop cei doi artiși precum și alți invitați.

Serge Vasilendiuc s-a născut în anul 1972 în orașul Bălți (Republica Moldova). Artistul (pictor, grafician, fotograf), este absolvent al Colegiului de Arte Plastice din Chișinău și al Academiei de Arte din Iași.

În anul 2011 obține titlul de doctor la Institutul de Artă al Universității Pedagogice din Cracovia. Fondator al grupului de artiști „KRoma”. Este deținător al numeroase premii în domeniul artelor vizuale. A realizat 20 de expoziții personale, participând și la peste 50 de expoziții colective și de grup în țară și străinătate. Artistul este prezent cu lucrări în colecții de stat și publice din România, Polonia, Ungaria și în numeroase colecții particulare din România, Polonia, Franța, Germania, Italia, Rusia, Canada, Israel, Grecia, Cehia, Moldova.

Cel de-al doilea artist, Mariusz Drohomirecki s-a născut în 1958 în localitatea Głogówek (Polonia). Acesta a absolvit Academia de Arte Frumoase „Jan Matejko” din Cracovia, în anul 1995. După terminarea studiilor a realizat șapte expoziții personale, colaborând și la numeroase expoziții de grup.

La finalul evenimentului de astăzi, folkistul sătmărean George Negrea le-a făcut o surpriză muzicală celor doi artiști, interpretând un celebru cântec îl limba poloneză, Lipka.

Muzeu1

Muzeu3

Muzeu3

Muzeu4

Muzeu5

Muzeu6

Muzeu2

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.