Amalia Tătăran, medalie de aur la Campionatul Național de spadă pentru tineret

Amalia Tataran

Sătmăreanca Amalia Tătăran a cucerit sâmbătă, 26 martie, medalia de aur la Campionatul Național de spadă pentru tineret, în proba feminină la individual. Turneul se desfășoară în perioada 24-27 martie, în Sala Floreasca din București.

La startul competiției s-au prezentat 40 de spadasine. Medalia de aur a fost câștigată de către sătmăreanca Amalia Tătăran, în prezent legitimată la CS Dinamo.

Amalia, care și-a trecut pentru a doua oară la rând în palmares titlul național la tineret, a trecut în finală de Ramona Calcan (CSA Steaua), scor 15-11. Medaliile de bronz le-au cucerit două spadasine de la CSM Oradea: Bianca Benea și Claudia Năboiu.

Competiția se încheie astăzi, 27 martie, cu proba feminină pe echipe.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.