Toxiinfecția alimentară de la Liceul Tehnologic din Negrești-Oaș nu se confirmă

analize

Suspiciunile de toxiinfecție alimentară din data de 11 martie, când 11 elevi de la Liceul Tehnologic „Ioniță G. Andron” din Negrești-Oaș au ajuns la spital, au fost infirmate de analizele de laborator.

Din buletinul de analiză emis de Laboratorul de microbiologie din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare reiese că la Liceul Tehnologic din Negrești „nu s-a înregistrat un eveniment de toxiinfecție alimentară”.

„Copiii supravegheați în camera de gardă a Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș au avut o simptomatologie gastrointestinală cu elemente de afectare a stării generale relativ ușoară și după o medicație simptomatică s-au putut deplasa la domiciliu și reîntoarce a doua zi în procesul de învățământ. Probele de lapte analizate nu au evidențiat modificări organoleptice, fizico-chimice și contaminare microbiologică la parametrii analizați”, scrie în buletinul emis de DSP.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.