Investiție de 20 de milioane de euro în Satu Mare (Galerie foto&video)

Firma italiană, GP Sofa, a început lucrările la construirea unei fabrici de componente pentru canapele, investiție care se va realiza în Parcul Industrial din Satu Mare.

Valoarea investiției este de 20 de milioane de euro, iar noua fabrică, în care vor lucra pentru început 300 de angajați, își va deschide porțile în data de 30 octombrie 2016.

La inaugurarea noului șantier au participat reprezentantul firmei italiene Giuseppe Pavone, primarul Dorel Coica și viceprimarul Radu Roca. Primul stâlp montat pe noul șantier a fost stropit cu șampanie.

Potrivit celor declarate de Giuseppe Pavone, în noua fabrică de la Satu Mare se vor produce componente pentru canapele, ce apoi vor fi asamblate în alte țări. Dacă la început vor fi angajate 300 de persoane, conducerea companiei dorește ca în viitor, numărul angajaților de la Satu Mare să ajungă la 1.300-1.400.

Valoarea investiției este de 20 de milioane de euro, iar finalizarea primei faze a lucrărilor, adică a construcțiilor ce se vor întinde pe 50.000 de metri pătrați, este 30 octombrie 2016.

În luarea de cuvânt, primarul Dorel Coica a mulțumit investitorului că a ales ca locație pentru noua fabrică municipiul Satu Mare și nu Zalăul. De asemenea, acesta a subliniat și faptul că, în curând, Satu Mare va deveni un centru important de unde vor pleca TIR-uri încărcate cu componente pentru canapele, în alte țări, unde vor fi asamblate.

Sofa1

Sofa2

Sofa5

Sofa7

Sofa8

Sofa9

Sofa13

Sofa15

Sofa17

Sofa19

 

Un Comentariu la "Investiție de 20 de milioane de euro în Satu Mare (Galerie foto&video)"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.