„Art Bunavestire”, la trei decenii de existență

Vineri, 25 martie, începând cu ora 17.00, are loc vernisajul celei de-a 30-a ediții a expoziţiei anuale de arte vizuale contemporane „Art Bunavestire”, care se va desfășura la Galeria de Artă „Dr. Mihai Pop” a muzeului din Negrești-Oaș.

Evenimentul este organizat de Muzeul Țării Oașului și Asociaţia artistică „Art Bunavestire”, fiind susţinut de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, Consiliul Județean Satu Mare și CJCPCT Satu Mare.

Cea de-a 30-a ediţie a acestei manifestări culturale reper în Țara Oașului contopește munca și dăruirea artiştilor, membri ai grupului „Art Bunavestire” (Susana Ardelean, Andrei Florian, Dorel Petrehuş, Corneliu Pop, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop Vereta, Mircea Vaida) care ne dezvăluie forme, imagini şi concepte noi.

Acestora li se alătură Borgó Borgovics (Ungaria), Nicolae Cațavei (Baia Mare), Emil Dumitraș (Bistrița), Eugen Moritz (Cluj-Napoca), Ștefan Pelmuș (București), Vasile Pop Negreșteanu (București), Mircea Roman (București), Radu Șerban (Cluj-Napoca), Aurel Vlad (București), întregind tabloul formelor, culorii și luminii.

La acest moment aniversar, o retrospectivă a „Art Bunavestire” este prezentă pe simezele Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, cuprinzând aproximativ 90 de lucrări (pictură, sculptură, grafică, arte decorative și instalație) din colecția Muzeului Țării Oașului, lucrări donate de către artiștii participanți de-a lungul celor trei decenii. Vernisajul expoziției retrospective va avea loc sâmbătă, 26 martie, la ora 17.00, în sălile de expoziții temporare (etaj) ale Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.

Echipa curatorială a celor două expoziții – de la Muzeul Țării Oașului și Muzeul de Artă din Cluj-Napoca – este compusă din Laura Ghinea și Florin Gherasim, iar cronica plastică este semnată de istoricul de artă Vasile Duda.

„Art Bunavestire reprezintă nu doar simbolul evoluției noastre culturale, ci al întregii zone. Tocmai de aceea, recunoscându-i valoarea, Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș susțin cu tărie acest eveniment de suflet al Țării Oașului”, spune primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

invitatie

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.