Ziua Națională a Irlandei, sărbătorită la Carei

Carei

Direcția de Cultură și Turism a municipiului Carei continuă proiectul denumit „Zilele naționale ale țărilor UE”, relansat în 16 februarie anul acesta și având tema „Clădiri Reprezentative”, care are ca scop cunoașterea și promovarea valorilor culturale ale țărilor membre din Uniunea Europeană.

Cu ocazia sărbătoririi „Zilei Naționale a Irlandei”, Direcția de Cultură și Turism a municipiului Carei a expus azi, 17 martie, o colecție de zece imagini despre clădiri reprezentative din Irlanda.

Imaginile sunt expuse pe gardul care înconjoară parcul dendrologic din jurul Castelului Károlyi și pot fi admirate timp de o săptămână.

„Ziua Națională a Irlandei” reprezintă sărbătoarea Sfântului Patrick, patronul spiritual al țării. Sfântul Patrick s-a născut în jurul anului 381 d. Hr. în satul Bannaven Taberniae (în Britannia romană). La vârsta de 16 ani este capturat de irlandezi, fiind ținut prizonier pe o insulă, timp de șase ani. În această perioadă se dedică religiei, legenda spunând că ar fi avut o revelație divină prin care Dumnezeu îi cerea să-i creștineze pe irlandezi. A intrat în rândul clericilor, iar în anul 432 s-a întors în Irlanda, devenind marele apostol al țării. Începe procesul de creştinare a irlandezilor, până atunci adepţi ai politeismului. Conform folclorului irlandez, el s-a folosit de frunza de trifoi pentru a explica semnificația creştină a Sfintei Treimi.

A trecut la cele veșnice la data de 17 martie 461 lângă orașul Down (Irlanda de Nord).

Sărbătoarea Sfântului Patrick era celebrată de irlandezi ca un fel de zi naţională încă din secolele IX-X, dar ziua oficială a fost inclusă în calendarul catolic abia la începutul secolului al XVII-lea. Abia în anul 1903, Ziua Sfântului Patrick a devenit sărbătoarea naţională în Irlanda.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.