„Ora Pământului” va fi marcată și la Satu Mare

Earth Hour

42 de orașe din România, printre care și Satu Mare, vor participa, sâmbătă, 19 martie, la evenimentul global „Earth Hour” (Ora Pâmântului), când în intervalul orar 20.30 – 21.30 vor fi organizate mai multe evenimente, ce vor culmina cu stingerea simbolică a luminilor de către instituțiile publice, companii, centre culturale, organizații, etc.

Potrivit WWF-România, municipalitățile care au confirmat participarea, în mod oficial, până la data de 8 martie sunt: Aiud, Adjud, Alexandria, Arad, Avrig, Bacău, Baia Mare, Băile Tușnad, Bistrița, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Calafat, Călan, Călărași, Cluj-Napoca, Focșani, Giurgiu, Horezu, Hunedoara, Iași, Mediaș, Miercurea Ciuc, Mizil, Moinești, Oradea, Panciu, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Reșița, Roman, Roșiorii de Vede, Satu Mare, Sighișoara, Slobozia, Târgoviște, Timișoara, Tulcea, Turda și Vaslui.

Earth Hour (Ora Pământului) a debutat în Australia, la Sydney, pe 31 martie 2007, când două milioane de case și sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră.
În 2008, un număr de 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour, iar doi ani mai târziu 4.500 de orașe din 128 de țări au participat la acest eveniment, pe 27 martie.

În prezent, numărul de susținători a ajuns la două miliarde de oameni, din peste 7.000 de orașe, aflate în mai mult de 152 de țări.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.