Proiect Erasmus +, derulat de Asociația Consult Scolari

proiect

În perioada 1 decembrie 2015-1 septembrie 2016, Asociaţia Consult Scolari (Satu Mare), în parteneriat cu Apáczai Oktatási Centrum (Kisvárda, Ungaria) derulează proiectul intitulat „LEARN, CAPTURE AND EXCHANGE!”, finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Erasmus+, programul Uniunii Europene pentru educație, formare profesională, tineret și sport 2014-2020.

Obiectivul principal al proiectului constă în îmbunătăţirea competenţelor personale a 48 de tineri liceeni (cu vârste între 15 şi 20 de ani) din judeţul Satu Mare (România) şi Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria), prin intermediul a două schimburi de tineri (de câte 5 zile) centrate pe utilizarea tehnicilor de fotografiere.

Programul de activităţi ale celor două schimburi de tineri – conform tematicii propuse – va facilita schimbul de idei şi experienţe între participanţi, va prezenta teoretic anumite aspecte legate de tehnici şi metode de fotografiere, permiţând lucrul în echipe şi realizarea unor sarcini comune, totodată facilitând contactul cu comunitatea locală din Satu Mare şi împrejurimi.

În perioada 4-5 martie 2016, la sediul Asociaţiei Consult Scolari a avut loc vizita de planificare în avans unde organizaţiile partenere au dezbătut toate detaliile legate de organizarea celor două schimburi de tineri în judeţul Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.