Platformă publică unde vor putea fi verificate bugetele a peste 13.000 de instituții

anca dragu

Potrivit ministrului Finanțelor Publice, Anca Dragu, toate instituțiile bugetare din România vor fi obligate să încarce pe internet, pe o platform publică, toate datele privind veniturile și cheltuielile realizate. În prima etapă este vorba doar despre instituțiile publice, însă în termen de patru luni, obligația le va reveni și companiilor de stat și regiilor autonome.

„Toate instituțiile bugetare din România vor trebui să încarce pe această platformă informații despre cheltuielile și veniturile pe care le au. În acest fel, fiecare dintre noi putem avea acces la bugetele acestor entități, putem vedea toți indicatorii și sumele aferente”, a declarat azi, 11 martie, Anca Dragu, în cadrul conferinței de lansare a platformei.

Prin lansarea acestei platforme, se are în vedere creșterea transparenței în domeniul bugetar, îmbunătățirea managementului resurselor bugetare și introducerea unor instrumente de verificare și control bugetar complet automatizate.

În prima, va fi permis accesul la toate informațiile despre veniturile și cheltuielile fiecărei instituții publice, la nivel de detaliu și la informații printr-o interfață intuitivă, accesibilă de pe orice calculator sau dispozitiv mobil (tablete, smartphone).

În etapa a doua, publicul va avea acces la informații referitoare la numărul și structura instituțiilor publice, rapoarte agregate, bugetul aprobat al instituției publice, gradul de angajare a bugetului aprobat (contracte semnate), rapoarte financiar-contabile.

În ceea ce privește companiile de stat și regiile autonome, informațiile despre bugetele acestora vor fi disponibile pe aceeași platformă, într-un termen de patru luni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.