Spadă: România, cu sătmăreanca Teodora Coste în lot, locul 18 la Europenele de cadeți și juniori

spada

Echipa de spadă feminin a României s-a clasat pe locul 18 în cadrul Campionatului European de scrimă pentru cadeți și juniori de la Novi Sad (Serbia). Tricolorele au pierdut în șaisprezecimile de finală în fața Israelului, cu 34-45. Competiția s-a desfășurat miercuri, 9 martie.

Din echipa de junioare a României face parte și sătmăreanca Teodora Coste (CS Satu Mare).

În proba feminină de spadă, echipa României, alcătuită din Bianca Benea (CSM Oradea), Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș), Alexandra Predescu (CSA Steaua) și Teodora Coste (CS Satu Mare), a ocupat doar locul 18.

Titlul a fost câștigat de Rusia, care a învins în finală echipa Franței. Germania a obținut bronzul, după finala mică disputată contra Poloniei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.