Plantare de puieți în județul Satu Mare

apm

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare în parteneriat cu, Ocolul Silvic „Codrii Sătmarului”, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară a Județului Satu Mare, IȘJ lansează pentru anul 2016 o nouă campanie de plantare de puieți, ca urmare a succesului acțiunii de înființare a unor plantații forestiere în anii precedenți.

Prima acțiune va avea loc în data de 15 martie, de la ora 10.00, la fosta groapa de deșeuri din zona primăriei Doba, unde se vor planta circă 2.000 de puieți de salcâm. Acțiunea se va desfășura cu participarea a 30 de tineri voluntari de la Școala Gimnazială din Doba și a persoanelor care beneficiază de ajutor social.

Tot în data de 15 martie, începând cu ora 13.00, în municipiul Satu Mare, în zona parcului UFO se vor face plantări de puieți de arbori de frasin asigurați de Ocolul Silvic „Codrii Sătmarului”, la care vor participa și elevi de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga”.

Acțiunea următoare va avea loc în data de 19 martie, de la ora 10.00, în zona localității Apateu, unde se vor planta 64 de puieți de plopi euroamericani pe o suprafață de 0,1 hectare. Cu această ocazie se va desfășura între școli un concurs privind stabilirea celui mai frumos nume pentru pădurea plantată.

Ca urmare a succesului acțiunii de înființare a unor plantații forestiere pe amplasamentele fostelor depozite de deșeuri din mediul rural derulată în anii precedenți cu scopul de ecologizare a acestora, și a faptului că o serie de primării au solicitat material săditor suplimentar pentru completarea golurilor, APM și primăriile comunelor: Foieni, Ciumești, Cămin, Beltiug, Andrid, Berveni, cu participarea a 71 de voluntari din Corpul Voluntarilor Ecologi și cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară organizează plantarea unui număr de 6.700 de puieți de salcâm și 600 de puieți de tei, în perioada 15 martie-15 aprilie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.