Două cereri privind înscrierea copiilor direct în clasa I, în județul Satu Mare

copii

Potrivit evidențelor Ministerului Educației la nivel național au fost depuse doar 486 de cereri privind înscrierea copiilor direct în clasa I pentru anul școlar 2016 – 2017. În județul Satu Mare au fost depuse doar două cereri.

Ministerul Educației a verificat astăzi, 10 martie, în vederea aprobării, solicitările inspectoratelor școlare județene cu privire la posibilitatea înscrierii în clasa I a copiilor care împlinesc vârsta de 7 ani, până la data de 31 august 2016, inclusiv, dar care nu au fost înscriși anterior în clasa pregătitoare.

Din evidențe reiese că cele mai multe cereri de aprobare au fost înregistrate în județele Caraș-Severin (38), Dolj (29) și Bacău (27), iar cele mai puține în județele Brăila, Olt și Satu Mare (câte două), respectiv Tulcea (1). În județul Sibiu nu a fost depusă nicio cerere.

În urma analizei solicitărilor, ministerul a transmis inspectoratelor școlare, aprobările necesare efectuării înscrierilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.