Cluj IT, singurul cluster din România partener strategic al Comisiei Europene

IT

Din această săptămână, Cluj IT reprezintă România în cadrul parteneriatului strategic dedicat internaționalizării IMM-urilor din Uniunea Europeană. Parteneriatul a fost consfințit oficial printr-un eveniment desfășurat marți, 8 martie, la Bruxelles, în prezența directorului general al DG Piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri (GROW), Lowri Evans.

În total, peste 130 de organizații de tip cluster din 23 de țări europene și care includ peste 17.000 de IMM-uri au fost selectate pentru acest program al Comisiei Europene.
„Proiectul include consorții care au dovedit interes și capacitate pentru activități de internaționalizare, inclusiv în afara Uniunii Europene. Prin asemenea mecanisme, Uniunea Europeană urmărește să le ofere IMM-urilor din țările membre oportunități internaționale la care altfel nu ar avea acces. Suntem onorați să facem parte din acest program și pregătim deja primele idei prin care să implicăm membrii Cluj IT în rețeaua internațională”, a declarat Andrei Kelemen, directorul executiv Cluj IT, prezent la evenimentul de la Bruxelles.

Cu această ocazie, a fost relansată și Platforma de colaborare a clusterelor europene – ECCP, care oferă servicii de suport pentru o cât mai bună cooperare între clusterele din Uniunea Europeană, precum și pentru acțiuni de internaționalizare a acestora, inclusiv în afara granițelor UE. Clusterele membre vor putea discuta direct proiecte de colaborare și oportunități internaționale și vor avea la dispoziție și o bogată bază de contacte a partenerilor din interiorul și din afara Uniunii Europene.

Cluj IT este o asociaţie de tip cluster inovativ înfiinţatǎ în octombrie 2012. Numără în prezent 48 de membri: 36 de companii de IT cu peste 4.000 de angajați și cifră de afaceri cumulată de peste 100 de milioane de euro, universități și institute de cercetare, instituții publice și organizații catalizator.

Inițiativă de business, clusterul urmărește creșterea competitivității sectorului IT și a vizibilității industriei IT românești, precum și poziționarea Clujului ca un hub regional inovator. Misiunea Cluj IT este ca până în 2018 să devină unul dintre cei mai credibili furnizori de servicii și produse inovatoare IT și de sisteme de suport organizațional din Europa Centrală și de Est.

Clusterul urmărește ca marea majoritate a membrilor săi să devină și să se mențină competitivi atât pe piața românească, cât și pe piețele internaționale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.