Screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin

Ministerul Sănătăţii continuă Programul naţional de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. O scurtă prezentare al acestui program a fost făcută de managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare, Marcela Papici, în cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi, 7 martie. La întâlnirea cu jurnaliștii a participat și purtătorul de cuvânt al instituției, Constantin Demian.

Subprogramul de depistare precoce a cancerului de col uterin se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin.

„Screeningul constă în testarea gratuită prin metoda frotiului cervical Babeș-Papanicolaou a populației feminine eligibile. Pentru a beneficia de acest program femeile trebuie să se adreseze medicilor de familie pentru a fi informate și consiliate cu privire la utilitatea acestui test, modul și locul recoltării,condițiile de recoltare și vor obține un formular pentru recoltare. Cu acest formular, femeile se prezintă la centrele de recoltare în vederea efectuării testului. Rezultatul testului va fi transmis înapoi la cabinetul medicului de familie, femeile fiind informate despre rezultat și vor primi recomandările medicale în funcție de rezultatul testului”, a declarat Papici.

La Satu Mare, responsabilă cu această testare este dr. Kiffer Erszebet. Programul cabinetului situat la etajul 1 al Spitalului Județean (camera 14) este următorul: luni și miercuri, între orele 14.00 și 21.00; marți și joi între 08.00 și 14.00. În zilele de vineri, recoltările se fac la Tășnad.

Cancerul de col uterin reprezintă unul dintre cele mai frecvente forme de cancer la femei. Depistat în fazele incipiente poate fi tratat, motiv pentru care testările periodice sunt extreme de importante. Participarea femeilor la programul de screening este foarte important pentru sănătatea lor, atât în ceea ce privește prevenirea, dar și în depistarea precoce a bolii, atunci când tratamentul are cea mai mare probabilitate de a avea succes.

screening

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.