Concurs de mediu, destinat elevilor din județul Satu Mare

mediu

Programul internațional intitulat „Porţi secuieşti – Porţi verzi, Székely kapuk – Zöld kapuk” se bucură de un real succes la nivelul județului Satu Mare. Proiectul se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 9-15 ani şi este o competiţie în Europa Centrală şi de Est, având ca obiectiv major informarea de către tineri a comunităţii cu privire la problemele cu care se confruntă societatea cu precădere în domeniile: protecția mediului, economie, social şi cultură.

Programul s-a derulat în perioada octombrie 2015 – martie 2016, interval în care, lucrând în echipă au luat naştere afişele care ulterior au fost prezentate angajaților instituţiilor publice din județ. Majoritatea vernisajelor au fost însoţite şi de un program artistic. Lucrările expuse au avut un impact vizual deosebit asupra publicului, care a avut posibilitatea să-şi exprime şi în scris sentimentele şi gândurile lor în faţa acestor creaţii emoţionante şi sugestive.

În acest an APM Satu Mare a fost vizitată de un număr de cinci instituții de învățământ, și anume, Școlile Gimnaziale „Bălcesu-Petőfi”, „Mircea Eliade”, „Dr. Vasile Lucaciu”, Școala din localitatea Dara, precum și Liceul de Artă „Aurel Pop”.

Subiectul principal al afișelor prezentate au fost „Copacul Vieţii” și „Întreținerea ecologică a locuinței”. Lucrările elevilor au fost realizate cu tehnici diferite, precum colajul, acuarela şi creioanele colorate, dezvoltând creativitatea lor. Toate afişele au unicul mesaj adresat atât adulţilor cât şi copiilor de protejare a mediului înconjurător şi de legătura ecologică a umanităţii cu „copacul viu”.

După prezentarea lucrărilor colectivul APM a adresat cuvinte de laudă și apreciere atât la adresa cadrelor didactice cât și elevilor, și le-a urat mult succes în câștigarea binemeritată a excursiei în Croația oferită de organizatori.

Atașăm prezentei imagini realizate cu ocazia vizitelor efectuate de școli la Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.