Aventură nocturnă încheiată într-un șanț (Foto)

Un accident de circulație soldat cu pagube materiale a avut loc sâmbătă (5 martie) seara în comuna Viile Satu Mare. Beat criță, un tânăr de 33 de ani, Attila D., a făcut scandal după care a urcat la volan cu gândul de a da o tură cu mașina prin comună. Speriat de apariția polițiștilor acesta a călcat pedala de accelerație și s-a oprit cu mașina într-un șanț.

Sâmbătă seara polițiștii au fost sesizați prin „112”, despre producerea unui scandal în comuna Viile Satu Mare. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că scandalagiul a plecat de la locul incidentului la volanul unui autoturism, deși consumase alcool.

Mașina a fost identificată în trafic pe una din stăzile comunei, dar întrucât șoferul nu a oprit la semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, s-a trecut la urmărirea lui. La una din intersecții șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în șanț.

Polițiștii au constatat că la volan era Attila D. de 33 ani, din Satu Mare, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibaţie alcoolică de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost transportat la UPU Satu Mare, în vederea recoltării de probe biologice și va fi cercetat penal.

Sursa foto: Ovidiu Domide

accident1

accident2

accident3

accident4

accident5

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.