Adrian Ștef: „Deschidem șantiere pe 200 km de drumuri județene” (video)

Adrian Ștef

În total, 200 de kilometri de drumuri județene vor intra în reabilitare în decurs de câteva săptămâni, a declarat liderul local ALDE, Adrian Ștef, președintele Consiliului Județean (CJ), în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi, 5 martie. Totodată, începând de săptămâna viitoare, acolo unde este nevoie, se va interveni cu lucrări de reparații curente pe drumurile județene.

„Pe 200 de kilometri de drum județean vom deschide șantiere, sigur, au diferite termene, în funcție de intervențiile făcute pe aceste drumuri, de lungimea lor. Important este că avem finanțarea și vom pune în reabilitare încă 200 de kilometri de drum județean, gândiți-vă din 850 de km care-i avem, eu zic că e o proporție semnificativă să poți să intervi pe 25%, și să ai și finanțare”, a declarat șeful CJ.

Adrian Ștef a subliniat faptul că până în acest moment sunt atribuite lucrările la trei drumuri județene, tronsoane care sunt deja în lucru.

„Pe lângă întreținerea curentă avem, cum bine știți, și am discutat de multe ori despre PNDL, avem cele zece drumuri județene pentru care am primit finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, plus cele două obiective Luna Șes și Școala 13, care va fi noul sediu al școlii de incluziune. La cele două obiective, la Luna Șes și la Școala 13 se lucrează. Avem deja atribuite lucrările la trei drumuri județene. Vorbim de Potău, drumul care face legătura din drumul național către Potău, Supur-Sechereșa, la Bârsău, între cele două localități și limita de județ Maramureș. Vom avea aproape pe final încă o procedură de licitație, legătura dintre Pir și limită de județ Bihor, direcția Salacea”, a declarat șeful CJ.

Președintele Consiliului Județean s-a referit și la lucrările care urmează să fie făcute și pe tronsoanele mai lungi care sunt încă în procedură de licitație, însă aplasamentele acestora vor fi predate la sfârșitul lunii martie, sau cel târziu la începutul lunii aprilie, după care vor începe lucrările de reabilitare pe acele trasee.

„Celelalte drumuri care sunt tronsoane mai lungi sunt încă în procedură de licitație, cum ar fi Amați-Homoroade. Celălalt drum important este Mădăras-Craidorolț-Tășnad, celălalt este Carei-Tiream-Andrid-Santău-Tășnad. Sunt trei drumuri foarte lungi, extrem de importante pentru infrastructura rutieră a județului și sunt extrem de circulate și sunt foarte vechi. Mai avem și legătura către Mihăieni, de acolo Țeghea-Craidorolț. Știm că și acel drum este într-o stare jalnică, sunt foarte mulți turiști care vin la Mihăieni la băi, am primit foarte multe sesizări, avem finanțarea, terminăm licitația și vom putea începe lucrările. La toate aceste drumuri eu apreciez că undeva poate chiar în martie, la începutul lui aprilie vom preda amplasamentele și vom începe lucrările”, a declarat Adrian Ștef.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.