Un TIR a lovit o căruță. Șoferul a părăsit locul accidentului

carutas

Polițiștii au realizat azi, 1 martie, filtre pe mai multe drumuri din județ pentru depistarea unui TIR care a acroșat o căruță. În urma impactului căruța a fost distrusă, însă TIR-ul nici nu s-a oprit, acesta continuându-și drumul, părăsind locul accidentului.

Accidentul a avut loc între localitățile Doba și Decebal, în jurul orei 08.00.

Din fericire căruțașul a scăpat doar cu câteva răni ușoare, însă acesta nu a putut oferi informații despre TIR-ul care l-a lovit.

Polițiștii au realizat filtre, controlând toate TIR-urile care vin dinspre Carei spre Satu Mare. Până în momentul de față, tiristul nu a fost prins.

„La faţa locului, poliţiştii au stabilit că un autotren, care se deplasa dinspre Carei spre Satu Mare, nu a respectat o distanţă laterală suficientă în momentul în care s-a angajat în depăşirea unei căruţe, astfel că a acroşat-o. Conducătorul TIR-ului şi-a continuat drumul fără a opri la locul incidentului, iar căruţaşul, marcat de eveniment, nu a putut da nici un fel de detaliu despre vehiculul care l-a acroşat” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.