Direcția Generală de Evidență a Persoanelor, la ora bilanțului

Directoarea Direcției Generale de Evidență a Persoanelor (DGEP) a județului Satu Mare, Johanna Riedl a prezentat azi, 1 martie, bilanțul pe 2015 a instituției pe care o conduce, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și președintele Consiliului Județean (CJ), Adrian Ștef.

De asemenea, la întâlnirea cu jurnaliștii au mai fost prezenți și directoarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă, Ramona Costin și directorul Aeroportului Satu Mare, Nicolae Fechete.

Potrivit evidențelor DGEP, anul trecut au fost înregistrate 9.466 de acte de stare civilă, din care: 3.529 de nașteri, 2.123 de căsătorii și 3.806 de decese.

Totodată, au fost analizate 1.133 de dosare prin care se solicită avizul prealabil în vederea transcrierii certificatelor/extraselor de stare civilă privind cetăţenii români a căror acte de stare civilă au fost eliberate de autorităţele străine, emițându-se avizul prealabil, după cum urmează: naştere – 895 avize, căsătorie – 132 avize, deces – 106 avize.

Dintre obiectivele propuse pentru anul în curs, Johanna Riedl a amintit: deschiderea ghişeului de evidenţă pentru preluarea cererilor de eliberare de acte de identitate, respectiv eliberarea acestora în situaţii deosebite; ridicarea nivelului de pregătire profesională al angajaţilor direcţiei, precum şi serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor şi oficiilor de stare civilă din judeţul Satu Mare dar și efectuarea activităţilor de sprijin, coordonare şi control pe linie de evidenţă a persoanelor la toate serviciile comunitare locale de evidenţa persoanelor de pe raza judeţului nostru.

Bilant evidenta Persoanelor

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.