Polițiștii au dat peste 500 de amenzi

amenzi

În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au desfăşurat acţiuni cu efective mărite, în cadrul unui plan de acţiune derulat la nivel naţional.

Astfel, peste 120 de poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi din cadrul Serviciului arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat 29 de acţiuni şi controale specifice muncii de poliţie, în colaborare cu efective ale celorlalte structuri aparţinând Ministerului Afacerilor Interne.

În urma activităţilor desfăşurate au fost întocmite nouă dosare penale şi au fost aplicate 518 sancţiuni contravenţionale, 407 dintre acestea conducătorilor auto care au încălcat prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar celelalte pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică şi desfăşurarea activităţilor comerciale.

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 47.505 lei.

De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea confiscării sau pentru continuarea cercetărilor bunuri în valoare de aproximativ 3.500 lei.

Ca măsură complementară, poliţiştii rutieri au reţinut 11 permise de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.