Expoziţia de pictură Cristina Moldovan

Expo

Joi, 25 februarie, de la ora 16.00 Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale în colaborare cu Asociația Culturală „Sătmărenii” și cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, organizează expoziția de pictură a artistei, Cristina Moldovan.

Lucrările Cristinei Maria Moldovan sunt executate în tehnica preferată de artistă, pastelul.

Tablourile Cristinei Maria Moldovan au ca tematică natura, peisajul rural, modele stilizate în pasteluri fine, cu un desen aflat la graniţele dintre tehnicile graficii şi picturii, realizând un univers cromatic tonic, personal.

Culoarea are rolul principal în structurarea viziunii şi construcţia formei, având rolul de a şoca privitorul prin suprafeţe sau pete de culori pure, uneori cu dominanta roşu, în raporturi de complementaritate şi tonuri strălucitoare. Forma este delimitată în spaţiu printr-o linie de contur. Uneori datorită vibrării suprafeţei tabloului prin pete mari de culoare violent aşezate, se ajunge la dispersarea obiectelor şi la eliminarea relaţiei fond-formă. Pe simeză, găsim însă şi influenţe ale expresionismului abstract, dar şi influenţe ale lui Vincent van Gogh, pictor post-impresionist, prin culorile lor vii şi tehnica aplicării culorii în tablou.

După parcurgerea acestei etape a creaţiei sale, artista Cristina Maria Moldovan a dovedit că este maiestră şi în tehnica picturii în ulei, tehnică care i-a oferit maturitate în arta ei.

Pe lângă expoziţiile în grup al asociaţiei în ţară şi străinătate, artista a avut nenumărate expoziţii personale în judeţ şi în ţară.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.